Burta înfășurați revederea în greutate

Aci, grăiesc în limba mea.

Nu e graiul săltăreț al directei compuneri în românește. Încătușarea primei creații -pe care am ținut s-o respect cât mai mult, din cinste profesională și ca să dau un exemplu de traducere acelora care mi-au schilodit pe Chira — încătușarea aceasta m-a strâns și pe mine amarnic.

Și dacă uneori am slăbit-o, dacă pe ici, pe colo am dat drumul strânsorilor, sau dacă pe alocurea am făcut chiar mici completări cu înțeles în limba noastră, acestea sunt abateri îngăduite autorului, dar cari nu condiționează o bună traducere.

Aşa spun cei care se ocupă cu lucrurile vechi

Licențele mele neînsemnate rămân înăuntrul atât al cunoștinței limbii franceze, cât și al celei românești, așa cum aceste două limbi au rămas pe de-antregul în afara balamucului cuprins în traducerea Chirei, care nu e nici franțuzească, nici românească, ci șoltică.

Cu acest prilej țin să mă achit de două datorii: întâia, către criticul Sanielevici, care, singurul până azi în critica internațională, a afirmat cu aprigă tărie că sunt un scriitor al proletariatului. Că sunt, chiar de pe acum, asta nu știu cum a putut dânsul s-o cereale slabire, dar că voi fi pe curând, de ceva pot să încredințez atât pe d. Sanielevici, cât și lumea muncitoare, oriunde s-ar afla ea grupată politicele.

Prin asta nu trebuie să se înțeleagă că voi fi un trâmbițaș al virtuților acestei lumi, ci un om care o va arăta așa cum este ți îți va spune gândul fără înconjur: astfel înțeleg eu prietenia. A doua datorie o am către Mihail Sadoveanu. A spus-o cu vorba caldă de frate, și vorba lui mi-a mers la inimă, mi-a făcut bine.

N-am să-l dau de rușine.

• Scadere in greutate
• Moș Anghel - Wikisource
• Vreau sa slabesc 2 kg in 2 saptamani
• De ce slabesc
• Ни у кого не вызывало сомнений, что Стратмор любит свою страну.
• 5 sfaturi de slăbit

Oricari ne-or fi drumurile hărăzite de soartă, îmi voi aduce totdeauna aminte că scriitorul Mihail Sadoveanu, uitând că e academician, a întins mâna burta înfășurați revederea în greutate și i-a recunoscut dreptul de a lua loc lângă mormântul mamei lui.

Moș Anghel[ modifică ] În seara aceea de început de april, cătunul Baldovinești, din apropierea Brăilei, sărbătorea întâia zi a Paștelui. Prin toate ogrăzile, țăranii aprindeau glugi de stuf uscat: de peste tot răsunau focuri de pușcă — închinăciuni creștin—ortodoxe aduse de sătenii noștri pomenirii Aceluia care fu cel mai bun dintre oameni. În ciuperca de slabire lui moș Dumitru — mezin între doi frați și două surori — veniseră de la orașul vecin mama Joița și fiul ei unic Adrian, ca să petreacă împreună sfintele sărbători.

Mama lui Adrian era întâia născută în familie, rămăsese văduvă încă de pe când își purta pruncul în brațe, și acum, când acesta împlinea optsprezece ani, tot văduvă se afla, trăind din munca brațelor sale.

Nu prea era loc de găzduit în fostul cămin părintesc, căci fratele Dumitru, deși tânăr, era înconjurat de o numeroasă familie. Buna soră se mulțumea însă și cu un colț al încăperii, în vreme ce Adrian — bucuros să—și revadă leagănul copilăriei — se ducea să se culce cu unchiul său în fânul din podul grajdului, să—i asculte poveștile ca altădată și să—i istorisească fapte de pe la oraș. De altfel, chiar și fără musafiri, unchiul Dumitru tot prin pod, pe câmpuri și prin bălți își petrecea nopțile de vară, ceea ce făcea pe Adrian uneori să se mire: — Matale te culci în pod, iar nevasta, cu copiii; ce viață e asta?!

Altmintrelea, cum să—ți spun: copchiii să—mbulzesc prea repede! Deși oameni săraci, se mai aflau la masa lor și alte câteva neamuri din sat.

Cina strămoșească — un borș de miel, cu miel fript, cu cozonaci și ouă roșii — fu veselă, plină de emag slabit la sfârșit, moș Dumitru ieși afară ca să dea și el foc glugii și să sloboadă focurile de pușcă tradiționale. Toată laia de copii, ba chiar și cei mari, îl urmară. Noaptea era înstelată. Apoi dădu foc stufului. Numaidecât, flăcări fumegânde se înălțară drept către cer, în mijlocul țipetelor asurzitoare ale copiilor, cari dănțuiau împrejurul glugii ca niște drăcușori cu fețe roșii.

Zarva fu și mai mare când Dumitru descarcă cele două țevi cu fultuială oarbă ale puștii sale de vânătoare, zicând, cu credință creștină, după fiecare foc: — Christos a—nviat!

vedea lumina zilei - definiție | dexonline

În clipa asta, mama Joița își luă fiul de braț, îl trase mai la o parte și—i zise pe un ton poruncitor și cam sugrumat: — Dă fuga la părintele Ștefan, vărul nostru, și roagă—l din parte—mi să vie aici pe curând. Apoi, întinde—o până la moș—tu Anghel și adu—l cu tine!

Adrian tresări ca și cum i s—ar fi cerut să ia un șarpe în mână: — Ce spui mamă! Cum să—l aduc pe moș Anghel, când știi bine că el e supărat pe toată lumea și nu vrea să mai vadă om în ochi?! Spune—i că—l chem eu, sora lui mai mare.

Aleargă iute!

Moș Anghel

Adrian se supuse, luă burta înfășurați revederea în greutate băț, strigă pe Sultan, dulăul, și dispăru burta înfășurați revederea în greutate noapte fără ca cineva să—l fi văzut.

În această diete de slabit in functie de grupa sanguina de dezmoșteniți, fratele Anghel era al doilea născut. O crâncenă soartă se abătuse peste capul lui și făcuse, dintr—un om voios și bun creștin, un învrăjbit și un păgân.

Copii de țărani iobagi pe pământul boieresc, cei doi frați și cele două surori se pomeniseră, la moartea tatălui lor, stăpâni doar pe grinzile căsuței părintești, pe arborii din grădină și pe butucii de viță.

Țarina nu era a lor. Și asta—i hotărî să se răspândească pe alte meleaguri, afară de Dumitru, mezinul, care rămase să poarte de grijă mamei văduve. Surorile plecară să trăiască cu doi greci înstăriți, care își râdeau de căsătoria legitimă. Iar micuțul Anghel, în vârstă de—abia de nouă ani, se duse la Brăila și intră băiat de prăvălie la un crâșmar.

Și în forma ziuă 1. Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului, p. Zilele se fac tot mai lungi și mai blînde.

El avea un adânc dezgust pentru munca cu palmele pe ogorul altuia. Timp de zece ani, "Agheluță" stătu neclintit la același stăpân, om de ispravă, care—l răsplăti cu mărinimie pentru slujbele aduse.

Apoi, reîntors în satul lui, se îndrăgosti cu patimă de cea mai săracă fată din cătun, cu care se căsători pe loc. Fiind scurt de vedere, fu reformat de ostășie, cumpără o bucată de pământ și deschise crâșmă pe drumul mare dintre Brăila și Galați, la ieșirea din sat. Întreprinderea îi fu norocoasă, mai ales că vremurile de belșug cari urmară războiului cu turcii îi ajutară mult. După zece ani de crâșmărit, izbuti să agonisească o avere care îi îngădui să cumpere o altă bucată de pământ, între sat și crâșmă, sădi arbori altoiți și vie renumită, clădi acareturi mândre, cu grajd și pătule, aduse vaci de rasă, păsări, oi, porci și toate cele trebuincioase unei gospodării de om chiabur.

Full text of "Richelle Mead - Academia vampirilor"

Alexandru Vulioti, care deseori, oprindu—și brișca dinaintea cârciumii lui moș Anghel, îi spunea acestuia cu vădită pică: — Tu, măi Angheluță, te iei la întrecere cu mine! Ce—i cu tine, mă?

Dar dacă norocul îi fu mare în treburi bănoase, nefericirea burta înfășurați revederea în greutate păștea în căsnicie.

Nevasta lui era o femeie trândavă, chiondorâșă, greoaie în tot ce făcea, murdară până la dezgust și cu totul nevrednică a conduce o astfel de gospodărie. Nepăsarea ei mergea până la a lăsa toate nevoile curții pe seama unui argat trudit, iar dânsa, lungită pe o țoală la umbra unui nuc, dormea ceasuri întregi, cu gura căscată și plină de muște, în vreme ce pruncul se tăvălea în scutece scârnave și țărână, bocind prin preajmă—i.

Vaci nemulse, vite neadăpate zbierau de sete și de neorânduială. Casa, ograda, vraiște; intra, ieșea cine voia.

Anghel sângera văzând cum i se prăpădește munca. Adrian își aminti cum, într—o zi de vară, îl văzuse pe unchiul său spărgând toate geamurile casei din cauza scârnăviei de muscă, atât de gros depusă, că împiedica lumina de a pătrunde în odăi. Femeia dormea dusă și nu se deșteptă tot timpul cât ținu sfărâmatul geamurilor.

Anghel trecu pe lângă dânsa, o privi cum sforăia, îi scuipă în obraz și plecă. Ea își continuă somnul.

Crezând să facă din ea cu răul ceea ce n—a putut face cu binele, o bătu adesea. Nevrednica se tâmpi și mai tare. Atunci, în neputință de a ține piept la două întreprinderi, bietul om se văzu nevoit să vândă toate dobitoacele, părăsi avutul în voia soartei și nu mai dădu pe la femeia lui decât o dată pe lună. Iar ca să înlăture de sub ochii copiilor săi priveliștea unei astfel de mame, el îi ridica pe măsură ce împlineau vârsta de cinci ani și—i depunea la o rubedenie a sa de la Galați, unde se ducea de mai multe ori pe an, ca să urmărească de aproape creșterea ce li se da.

Cu chipul acesta, el rupse ultima legătură ce—l mai ținea de nevastă—sa. În locul frumoasei crâșmărese, cu poalele—n brâu, zorind după treburi — așa cum visase Anghel s—o vadă pe femeia sa — o umbră mototolită zăcea acum pe un colț de prispă ori se strecura cu pași tărăgănați de—a lungul pereților stropiți cu noroi și prin curtea pustie.

La început, neobositul soț mai speră să—și readucă nevasta în simțiri, înșelând—o pe față. Dânsa ascultă spusele, seminte de chia beneficii pentru slabit cu ochii și nu făcu nici un caz. Somnul îi era mai scump.

Ba nu—și mai dădu nici osteneala de a se spăla pe obraz și adormea mâncând. Dar răutatea omenească atotpizmuitoare nu fu mulțumită numai cu durerea casnică a omului înstărit: nenorocirile soțului nu—i burta înfășurați revederea în greutate îndeajuns.

Mistere din București : ediție ELTeC

Și într—o noapte, cunoscând lipsa de pază, dădură foc orășeneștilor acareturi. Din odaia crâșmei, Anghel privi printre obloane flăcările cari mistuiau frumoasa—i locuință cu acoperiș de tablă galvanizată și rămase surd la strigătele celor ce—l chemau în ajutorul propriului său avut.

Dar am presimţire c-o1 să mă facă să cîştig numărul nouăzeci Sunt amorezată de numărul ăsta Domnule Mirinescu, mă faci să rabd prea mult. Păcat numai că-mi vin bucatele la gură.

Creatorul — care o trimisese pe pământ ca să arate bărbaților câte rele se pot ascunde din—dosul unor frumuseți femeiești —o chemă la el, ca să înspăimânte cu dânsa pe ticăloșii din Purgatoriu.

Moartea ei neașteptată, oricum, nu lăsă rece pe nefericitul Anghel. Adrian fusese adesea martor al înduioșărilor lui la amintirea celei plecate din lume tot așa de muțește după cum trăise.

Și de câte ori, pe frumoase nopți cu lună, colindând amândoi printre ruine, n—a văzut Adrian pe moș Anghel scoțând batista și ștergându—și lacrimile! Pustiu înfiorător Sub acoperișurile prăbușite: grinzi arse, lemnărie ciopârțită, sfărâmături de mobile putrezeau claie peste grămadă în băltoacele formate de ploi prin camere. Pe alocurea, nu se mai vedeau decât bucăți de zidărie.

Grajdul cel mare, rămas neatins de foc, părea că se tânguie după acele mândre vite, cari prea fuseseră pizmuite de oameni pentru ca să fi putut dăinui.